Ioana Brunchi – Managerul comunității Leadership Development în 2011-2012

Cum a luat naștere comunitatea?

Ioana: Comunitatea s-a născut dintr-o nevoie mai mult organizatorică. Era foarte greu să explicăm de ce există VIP cu anumite proiecte și apoi cluburile care au alte proiecte. Ne-am confruntat cu problema aceasta și la nivel de cultură organizațională pentru că membrii nu înțelegeau dacă suntem cluburi sau dacă suntem VIP. De asemenea, la recrutări ne era foarte greu să diferențiem că nu sunt trei organizații ci una singură, cu două profile diferite și unul general.  Așa că BEX-ul de atunci, din 2011, a decis ca odată cu rebrandingul organizației să dea o formă, un pic mai structurată VIP-ului.  Așa a luat naștere comunitatea Leadership Development, care îngloba proiectele potrivite direcției de atunci a comunității.

Povestește-ne despre ce s-a întamplat în anul tău? Care a fost ideea principală a comunității ?

Ioana: La început nu a fost niciuna. Era greu să îmi dau seama ce impact va avea această nouă comunitate la nivelul membrilor. În teambuildingul BEX-BEX-BOD, am petrecut o zi întreagă luând parte la dezbateri și tot nu înțelegeam nimic. Am plecat cu Alex Gotca pe munte și m-a întrebat : „Tu ce vrei să faci anul acesta? Lasă ce ar trebui să faci, pur și simplu ce vrei să faci?”. Am răspuns că vreau ca oamenii mei să experimenteze, să se ducă în extreme atât de tare încât să facă absolut ce vor ei, cu toate riscurile care apar. Atunci, el s-a uitat la mine și mi-a spus : „Păi fa-o! Ce-ar fi dacă s-ar inventa noi proiecte din ceea ce vor ei să facă și în felul acesta ar experimenta cu o inimă mai ușoară?” Mi-am dat seama că astfel, membrii comunității ar porni un proiect din sufletul și visele lor de până atunci.

Așa s-a născut comunitatea. După aceea, ne-am gândit la ideea de incubator pe bază de pasiuni.  Organizațional ne-am dorit să implementăm ideea că nu trebuie să mergi pe căi bătătorite, ci poți fi curajos și lumea să te sprijine.

Ideea aceasta s-a implementat încă doi ani după anul tău. Ce părere ai despre asta?

Este bine că s-a întâmplat pentru că în mandatul meu nu s-a întâmplat. Vreau să spun că era ceva foarte nou și foarte înfricoșător pentru membrii de atunci. Oamenii trăiesc cu senzația că trebuie acționat „așa cum se face”. Când am încercat să le spunem :„uită tot” s-au speriat puțin și din acest motiv incubatorul nu a funcționat atât de bine. Au reieșit, însă,  trei proiecte foarte frumoase. Dintre ele două s-au implementat : Social Intelligence Crafts și Colorimetrul Cultural.

Social Intelligence Crafts era un proiect de dezvoltare personală foarte avansat. Colorimentul Cultural voia să fie un proiect care să deschidă cumva porțile culturii mai altfel. Al treilea proiect a fost unul de start-upuri. Dorea să impulsioneze studenții spre a nu mai gândi că „am făcut facultatea, acum trebuie să mă angajez”,  ci „am făcut facultatea și am mai multe opțiuni”.  Din păcate nu a putut fi implementat.

Comunitatea și-a îndeplinit scopul, a dezvoltat membrii și asta s-a văzut la licitațiile proiectelor de atunci. Au apărut noi proiecte care fie nu existau până atunci: Obiectiv și Onlined, fie proiecte reînviate, precum Visual Playground.

Chiar dacă nu a fost o consecință directă a strategiei mele, ideea pe care a   inspirat-o comunitatea, cum că membrii VIP pot face un proiect dacă sunt pasionați și motivați, a schimbat întreaga dinamică a organizației.

Ce soft skill-uri și hard skill-uri au fost dezvoltate la membrii comunității în anul tău?

Ioana: La nivel de soft – ideea aceasta de acceptare că suntem diferiți și avem pasiuni diferite – și de cunoaștere și acceptare de sine. Ne-am concentrat foarte mult să dezvoltăm curajul și abilitățile de soft, așadar nu am pus foarte mult accent pe cele hard.

Cum ai văzut evoluția după anul tău?

Ioana: În anul meu, m-am concentrat foarte mult pe partea de development din „Leadership Development”. Însă Alexandru Anghel, următorul manager, a dezvoltat partea de leadership foarte frumos. Din fericire, Corina a reușit să îmbine cele două elemente și să definească identitatea comunității.

Cum vezi comunitatea în 10 ani și oamenii care ies din ea?

Ioana: Mi se pare important să înțelegem faptul că oamenii LD nu se dezvoltă doar în interiorul organizației ci, după ce ies, fac ceva mai mult. Ajută mai departe. Aș vedea viitorul oamenilor de LD undeva în zona de consultanță, să ajute alte organizații. Consider că sunt oamenii aceea cu o maturitate necesară să înțeleagă cu adevărat procesul de business.

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *