Corina Angelescu – Managerul comunității Leadership Development în 2013-2014

Cum ai văzut comunitatea Leadership Development până când ai decis să fii manager?

La momentul în care am ales să fiu eu manager direcția comunității era neclară. Se mergea în continuare pe ideea de pasiuni, în care credea Ioana Brunchi. Proiectele erau, în consecință, nișate pe o pasiune. Când am devenit eu manager, am decis că anul acela va fi despre a găsi o identitate care să se potrivească. Anul meu a fost despre testare: testarea unor planuri de învățare și testarea identității în paralel cu aceste planuri.

Atunci, am observat că rămăsese o confuzie foarte mare la nivelul identității. Oamenilor le era dificil să găsească sau să înțeleagă acel scop comun care să îi țină împreună. Așadar era o dublă nevoie, odată în intern și odată în extern pentru parteneri și susținători.

Care au fost pașii pe care i-ai urmat ca să creezi identitatea?

Prima oară am început cu niște focus-grupuri în timpul verii, înainte de începerea anului universitar, cu membrii activi. A fost o experiență de învățare, care a ajutat ulterior procesul. La momentul respectiv am decis să acordăm mai mult timp acestui proces. Am început așadar anul cu responsabilitatea de a găsi identitatea.

Din acel moment am lucrat pe două planuri. Unul a fost lucrul efectiv cu membrii comunității și ce experiențe de învățare am generat pentru ei. Prima parte a anului s-a concentrat pe dezvoltare personală, iar cea de a doua pe dezvoltarea leadershipului și cunoștințelor despre cultura organizațională. Celălalt plan a însemnat alte serii de focus-grupuri. De această dată m-am îndreptat către echipele BEX din anii trecuți.  Am avut așadar trei focus-grupuri cu echipele din 2010 până în 2013. Am considerat opiniile lor foarte valoroase pentru că erau pe de o parte oameni care au intrat în mediul business și aveau perspective noi și pe de altă parte voiam să văd cum au perceput ei comunitatea în anul lor.

După ce s-au terminat focus grupurile ne-am întâlnit și am analizat punctele care  se uneau. De aici a rezultat noua direcție:

“Leadership Development este comunitatea care formează oameni self-aware și business-aware, care au un impact în societate prin contribuția pe care o aduc la formarea unor learning organizations.”

 

Care au fost proiectele care s-au făcut în anul în care ai fost tu manager?

S-au făcut 4 proiecte : Obiectiv, Onlined, Visual Playground și Studentul Anului. Când s-au licitat proiectele, direcția nouă LD nu fusese identificată încă. Așadar proiectele au fost axate pe pasiuni (fotografie, marketing digital, design grafic și ideea de excelență).

Cum s-au dezvoltat membrii comunității pe Soft skills și Hard skills?

Pe soft am considerat inițiativa, self managementul și autocunoașterea drept cele mai importante compentențe. Așadar s-au construit grupuri de învățare bazate pe interese comune pentru partea de inițiativă, un program numit Personal Orientation Program și traininguri pentru a dezvolta self-managementul.

Am observat la final de an că membrii au o direcție mult mai clară a propriului drum. Știu exact ceea ce vor și ce caută. Așadar, partea de autocunoaștere și self-management s-a dezvoltat și i-a ajutat. În plus, partea de lucru în echipă a devenit mult mai organizată și naturală.

Hard skills

Este greu să măsor ce impact au avut trainingurile. Cu toate acestea, ele s-au axat în mare pe leadership, management și cultură organizațională. Am observat cum membrii au fost atrași de subiecte și și-au clarificat multe nelămuriri.

Cum vezi viitorul comunității?

Eu îl văd cum l-am proiectat și anul acesta.  Din ce știu eu, în momentul de față nu există o comunitate pe piață care să învețe la nivelul acesta, leadership, management și modul cum funcționează o organizație. E ca și cum te pregătești să devii consultant. Înseamnă să înțelegi procesele de business, dinamică, să ai hard skillurile necesare încât să poți să îi înveți pe alții cum să își crească organizația. În plus, eu rezonez foarte tare cu ideea de organizație bazată pe învățare,  pentru că mi se pare o necesitate și sper să reușim să determinăm angajatorii să ne înțeleagă și respecte nevoile. Aceștia vor trebui să se adapteze, să răspundă nevoilor tinerilor. Comunitatea Leadership Development le poate arăta și cum să facă asta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *