173 de oameni, 173 de visuri, sute de impresii, asteptări, temeri si motivații, un singur scop – VIP. „Perioada de probă” sună mult mai înfricoșător decât ceea ce se întâmplă de fapt în realitate. De ce e haos? De ce e greu? De ce „ardem la foc mare”? Pentru că tot ce am experimentat până acum a fost o libertate totală de alegere a temei, nimic impus, nicio urmă de influență, convingere sau persuasiune. Apoi, suntem împinşi de context să ne întâlnim (până acum) zilnic cu niște oameni geniali, cu care nu ne putem da seama când s-au scurs nenumaratele ore în care am discutat despre teme, oameni și activități care pe toți ne fascinează sau contrariază într-un fel aparte. Avem norocul să fim într-o echipă în care totul merge nu „ca pe roate”, ci ca pe roți, în care fiecare membru își aduce contribuția, marcată de personalitatea sa distinctă.

Vom arăta că suntem într-adevăr dedicaţi şi ne găsim timp să îl dedicăm unei astfel de activităţi. Perioada de probă este ceva unic şi frumos şi va rămâne aşa indiferent dacă vom rămâne sau nu în VIP. Nu vom regreta nicio clipă că am avut ocazia de a îndeplini atâtea task-uri într-un timp record,  pentru că proiectele în VIP ne redefinesc noţiunea de lucru în echipă şi de dăruire, îmbunătăţind-o (bineînţeles!!) culminând cu nişte idei pe care nici noi nu ştiam că le putem avea.

To be oneşti, avem teama de a părăsi acest minunat nucleu de oameni şi ne este frică de un lucru (vouă nu?): de oboseală. Odată cu voluntariatul (sau chiar voluntariatele), cu job-ul pentru unii, facultatea, masa, casa, se instalează și insidioasa oboseală. Așa că dacă unul dintre voi are o schemă bună pentru a o fenta, vă rugăm să ne dați de știre. Apropo, ştiaţi că merele sunt dimineaţa mai eficiente în procesul de trezire decât cafeaua?

Până una alta, ca să nu ziceţi că suntem zgârciti, noi cei din casele 1 şi 3 vă prezentăm o metodă testată de noi, care din păcate nu merge aplicată oriunde. Aveți nevoie de: un prosop ud (apă rece), un pahar, Cola/DR Pepper/sau altă băutură răcoritoare care conţine cofeină, și un pai foarte lung. Când se foloseşte: musai cu o noapte înainte de examen. Mod de utilizare: aplicați prosopul ud de la un umăr la celălalt, în așa mod încât mușchii unde simțiți discomfortul sau senzația de încordare să fie acoperiti, iar paharul trebuie să fie umplut în permanență. ATENȚIE! A NU se administra de către studenții care învață dinainte de sesiune!!

În final dorim să mulţumim tuturor celor de la VIP pentru această oportunitate, pentru încredere , să le mulţumim donilor noştri pentru ajutor şi să sperăm ca totul va fi pe măsura  aşteptărilor noastre şi ale lor.

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *