Pentru că sesiunea este o perioadă critică în mii de vieți de studenți și se întâmplă de câteva ori bune pentru fiecare în parte, îndrăznesc să spun că este de neprețuit pentru tot ce ne oferă, bun și rău. Și ca să lămuresc rapid toate frunțile încrețite a dezaprobare și toate sprâncenele ridicate a uimire, singure (pentru care vă felicit și invidiez, mi-am dorit toată viața să reușesc să-mi ridic o singură sprânceană) sau în tandem cu perechea lor, o să explic ce ne face sesiunea de ne dă puteri nebănuite.

În primul rând, sesiunea ne face să avem un program. Eu am înțeles de ce nu mai e obligatorie armata pentru curajoșii care îmbrățișează învățământul superior, pentru că există sesiunea. Și-au dat și ei seama că amândouă sunt de prisos, că atunci când ne așteaptă examenele din sute de pagini de cursuri, suntem capabili să mutăm munții din loc, să ne apărăm locul la buget, locul la cămin și bursa cu forțe despre care nu știam că există. Că ne înarmăm cu răbdare, concentrare, liste și facem strategii minuțioase, pe timpi calculați mai bine sau mai prost, depinzând și de facultatea la care suntem. Și credem în ele. Și le modificăm pe parcurs, le îmbunătățim ca să reducem pierderile. Eu sunt convinsă că Ministerul de Apărare își face planuri ca dacă începe vreun război, să pornească la atac în timpul unei sesiuni. Știe că atunci ar avea cea mai mare șansă de câștig, cu mulțimea de studenți energizați de Red Bull în priză. Și nu-i condamn, eu sper același lucru, o armată care să prindă aripi și să zdrobească inamicul ca pe un examen luat cu brio.

În al doilea rând, creativitatea din noi răbufnește în sesiune. Facem scheme artistice cu doodling în colțurile paginii, învățăm clasificări cu prescurtări și acronime dintre cele mai interesante și inspiraționale și compunem poezii ca să ținem minte numele teoreticienilor, pe care îi prețuim fără margini. Iar dacă îi facem tăntălăi e pentru că numele lor începe cu T și Mike Tyson a zis că e bine să fii tăntălău în ziua de azi. Iar strategiile despre locul perfect unde să stai la examen sunt partea mea favorită.

În plus, programul aduce și pauze. Dese și scurte, pentru că efortul mare trebuie drămuit cu grijă, asta o știe cel mai bine un lider. Iar pentru că unde-s doi puterea crește, iar unde-s mai mulți, sparge bariere, ca să înveți ai nevoie de colegi. Și nu, eu nu i-aș numi „de suferință”, ci „de inițiere”. Procesul despre care vorbim e unul complex, în care atunci când ne alăturăm cu teancurile xeroxate în față, Cola și [ insert your favourite snack here ] universul lucrează doar pentru noi. Și știu asta pentru că n-ai cum să nu simți energia creatoare în preajma căminelor pline. E în aer, pe culoare, în bucătăriile comune, în cănile de cafea, în suflete și în mințile sclipitoare. Exact, e ca pițipoancele în mass media din România, iertată-mi fie comparația care trădează frustrări profesionale doar, vă asigur.

Ei bine, cât despre partea a doua din titlu, nu știu alții cum sunt, dar eu ronțăi non-stop câte ceva în sesiune. Și cel mai trist e că de cele mai multe ori se nimerește să fie ciocolată. De fapt, știu cum sunt alții și cu această ocazie îl salut pe prietenul Dănuț (Baciu, bineînțeles) care se trezește făcând flotări într-o mână pentru a se culca după ce face flotări într-un deget și ne îndeamnă pe toți să ne băgăm mințile-n cap și corpul la aparate.

Deși nu e în concordanță cu sesiune pentru că mâncatul în timp ce înveți practic te năucește, pe mine mă ajută perfect la concentrare, probabil pentru că și uit de el… de mâncat, zic. Dar nu e acesta îndemnul perfect de a te mobiliza să-ți faci un abonament la sală? Ștu că suntem mulți (de fapt sper și asta mă ajută să merg mai departe) care abia așteptăm să se termine, ca să ne începem stilul de viață sănătos, ca să înfulecăm salate și să alergăm maratoane, așa că eu apreciez lecția pe care sesiunea mi-o oferă din perspectiva aceasta.

Așa că dacă nu sunteți de acord, contraziceți-mă, dar sesiunea de azi construiește liderii de mâine. Ne face să fim atenți la minte, la prieteni, soluții, drămuirea timpului, la eficiență și la cum să trecem cu încredere peste eșecuri (adică restanțe, dar acestea sunt cazuri foarte rar întâlnite 🙂 ). Și înainte de toate, la cât de răi sunt covrigeii, pufuleții și dulciurile.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *