Îmi amintesc melancolică de ziua de octombrie, când cu inima strânsă am deschis mailul de la Voluntari pentru Idei şi Proiecte. Bucuria a fost mare citind sugrumată de emoţie „Felicitări! Ne vedem la interviu”, iar panica începuse deja să mă acapareze, fiind primul interviu cu adevărat important din viaţa mea. Deja gândurile zburau spre scenarii sumbre, mă gândeam că voi vorbi cu oameni „mari”, de a căror decizie depindea dorinţa mea de a intra într-un ONG şi a începe viaţa studenţească cum se cuvine.

Nu a trecut mult şi ziua de sâmbătă, 20 octombrie a venit. Emoţionată tare, am fost destul de matinală, deşi mă programasem la 10:20, tocmai din dorinţa de a fi prezentabilă şi nu cu somnul pe mine. M-am îmbrăcat în grabă şi am ieşit pe uşă cu gândurile cele mai bune şi cu mulţi fluturaşi în stomac. Deşi cu o seară în urmă tot analizasem harta, plecarea mai devreme de acasă s-a dovedit a fi muuult prea devreme, căci la ora 9 punct eu eram deja în clădirea cu pricina. M-a întâmpinat o faţă zâmbitoare, şi văzându-mă puţin mai mult dezorientată m-a întrebat ce-i cu mine. „Păi ştii, am interviu acum..La 10:20”. Numai acum nu era de fapt..”Păi e 9..Ai ajuns cam devreme”.. ”Ohoo ştiu,doar că am zis să fiu sigură că ajung la timp”. Puţin stânjenită de moment, deja mă gândeam ce minunat începe ziua mea, însă salvarea (şi nu mă refer la 112 aici, deşi inimioara o luase puţin razna în bătăi) a făcut ca să îşi facă apariţia “terminatoarea” de Luiza Apostu, care se dovedise a fi cea care avea să mă ia la întrebări despre toate şi orice. Mi-a zis că pot intra atunci sau dacă vreau să aştept să se facă ora 10:20. Dar cum să mai aştept când toate tremurau în mine? Partea bună e că scenariile făcute în căpşor începeau să ne năruie când de fapt vedeam că am de-a face cu omuleţi ca mine, care şi ei erau la fel de emoţionaţi. După discuţii cu subconştientul, am prins curaj, şi l-am prins aşa tare că nu l-am mai lăsat până la finalul discuţiei, şi am păşit cu încredere în cămăruţa simplă, unde două fete simpatice şi tare zâmbitoare aşteptau să începem începutul unei poveşti frumoase. S-a dovedit a fi o discuţie pe cinste, cu provocări multe, presărate cu poveşti care m-au ajutat să îmi redescopăr puterea ce sălăşluieşte în mine şi cu mult zâmbet. Maria Dumitrescu şi Luiza Apostu au fost oamenii care au descoperit în mine lucruri, şi s-au lăsat la rândul lor descoperite. Ele au fost cele care alături de mulţi alţii şi-au pus încrederea în mine ca om şi ca potenţial. Şi le mulţumesc. A fost un timp minunat în care nu a mai fost interviul obositor la care mă tot gândeam, ci a fost o discuţie plăcută, iar atunci când a luat sfârşit mă tot întrebam în sinea mea ”Asta a fost tot? Şi mi-am făcut atâtea griji inutile”.

Am plecat mai încrezătoare în mine şi veselă că am tranformat acea zi mohorâtă şi ploioasă într-una cu mult soare. Dar mult. Zilele au trecut şi au trecut şi au tot trecuuuut, şi în final mult aşteptatul telefon a venit şi marea veste a adus odată cu ea şi responsabilităţi. Pentru că realizam că au fost oameni care au văzut în mine lucruri, de care poate nu eram prea conştientă până atunci şi oamenii ăştia mă vor acolo, cu ei, să fim o echipă şi să facem lucruri minunate, excepţionale. La întâlnirea mare Mihai Stanciu a spus că ”Vor fi două săptămâni în care vom scoate untul din voi”. Şi aşa a fost. Şi a ieşit mult unt. Pentru că suntem mulţi omuleţi noi. Şi suntem buni, şi frumoşi şi cu planuri măreţe în care credem.

Aşa a început povestea.. Cu două săptămâni pline în care am descoperit că POT, în care am cunoscut oameni minunaţi, diferiţi, nebuni în cel mai frumos mod, pasionaţi şi care ştiu că vor să crească şi să fie mai buni în tot ce fac. Mi-am testat limitele, le-am depăşit, mi-am setat obiective şi am învăţat. Am avut o echipă minunată şi două fete frumoase care ne-au fost alături îndrumându-ne în ceea ce trebuia făcut, cărora le mulţumesc că au avut răbdare cu mine şi încredere. Am lucrat cu determinare şi multă speranţă la proiectul nostru, pe care l-am crescut prin idei frumoase şi inventivitatea de care am dat dovadă în momente de panică. Ne-am reinventat, asumându-ne riscuri, ne-am dovedit cât potenţial avem, am devenit mai buni, pentru că ne-am lăsat învăţaţi, fără să ne fie ruşine că nu ştim. Ne-am hazardat şi am câştigat pentru că am fost o echipă. Şi pentru că am crezut în noi ca oameni. Şi în VIP, ca mediul care ne poate modela ca oameni şi ca viitori profesionişti. Legat de astea două saptămâni am adunat în bagajul amintirilor mele multe momente minunate. Andrei Costescu m-a învăţat ca în fiecare zi să îmi propun cu 1 % să fiu mai bună decât ieri, City Quest-ul mi-a descoperit un Bucureşti agitat, dar plin de locuri frumoase, unde important este cum îţi dozezi energia ca să fii învingător, şi fiecare din voi mi-a arătat că dacă îţi propui şi îţi doreşti cu adevărat, poţi face orice. Experienţa de la perioada de probă a fost unică, specială, care m-a crescut prin fiecare clipă. Nevoia de o mică pauză şi încrâncenarea de a respecta deadline-urile au pălit în momentul când cele două săptămâni s-ar scurs şi aşteptam un deznodământ fericit. Ne era dor de întâlnirile în care, în urma unui brainstorming pe cinste se năştea cea mai creativă idee, de nopţile în care task-ul spontan ne chinuia liniştea, sau pur şi simplu de joculeţele în urma cărora învăţam aşa de multe şi nebănuite lucruri.

Timpul a trecut şi astăzi sunt membru cum se cuvinte Voluntari pentru Idei şi Proiecte. Parcă a trecut o eternitate de când vă povestesc frânturi din perioada frumoasă ce tocmai a trecut, dar important este că povestea merge mai departe. Şi în fiecare zi descopăr VIP-ul şi provocările sale, şi mă las prinsă în aventura cunoaşterii lui şi a lumii.

Cuvintele sunt goale de sens în a descrie experienta LD. Pentru ca emoţia o simţi, amintirile se construiesc, iar oamenii sunt plini de nuanţe de culori, încât e greu să cuprinzi totul în simple vorbe. Experienţa LD m-a provocat la un joc al promisiunilor mari, mici, definitive sau doar de moment, m-a învățat să am încredere în mine, mi-a dăruit că la rândul meu să pot dărui. Vă mulţumesc tuturor şi fiecăruia în parte.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *